Un explorator prin jungla Amazonului

Se deschide un nou magazin în pădure. Leul, fiind regele animalelor, se aşază primul la coada cea mare. La un moment dat, iepuraşul se aşază în faţa leului. Leul, iritat îi dă o labă de îl aruncă în copac. A doua oară, iar vine iepurasul şi leul iar îl loveste. A treia oarăş se întâmplă la fel. Dar a patra oară iepuraşul, supărat, îi spune leului: - Mă, leule, când mă laşi şi pe mine să deschid magazinul ăsta?

 

Un explorator prin jungla Amazonului s-a trezit înconjurat de canibali. “Oh Doamne, sunt pierdut.” gândeste el. Dintr-o dată, o rază de soare coborând din înaltul cerului îi cade la picioare şi o voce mai groasă îi spune: „Nu fiule, nu esti pierdut. Ia o piatră, întoarce-te şi arunc-o în capul şefului lor! Exploratorul face întocmai, dar cei 100 de canibali se năpustesc spre el. Vocea din ceruri mai spune: „Abia acum esti pierdut“.

 

- Cite continente sunt? intreaba profesorul.
- Cinci.
- Numara-mi-le!
- 1, 2, 3, 4, 5

 

Doi avocati care se plimbau prin padure au atras atentia unui urs fioros. Ursul i-a observat si a inceput sa se indrepte catre ei. Unul dintre avocati si-a deschis de indata servieta, a scos o pereche de adidasi si a inceput sa se incalte. Al doilea avocat l-a privit mirat si i-a spus:
– Esti nebun! N-ai cum sa alergi mai repede decat ursul!
– A, dar stiu asta! Ursii sunt mult mai rapizi decat oamenii. N-am nici o speranta ca voi putea vreodata sa intrec un urs.
– Ei, si daca stii asta, atunci de ce iti mai schimbi pantofii?
– Pai dupa cum gandesc eu, spune primul avocat, nu trebuie sa intrec ursul. Trebuie sa te intrec doar pe tine.

Sa discutam despre bancuri

Bancul este o poveste foarte scurta, reala sau imaginara cu un final surpinzator si foarte amuzant. Bancurile pot avea rolul unui tratament scump, cu acelasi efect: descretesc fruntile, si sunt un ploacut subiect de discutie la o intalnire de orice gen.

Vezi ultimele bancuri